Actualitate

100 de zile de guvernare Bolojan; premierul promite tăieri, reforme și investiții prioritizate

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (3 octombrie 2025, ora 17:08)

Guvernul condus de Ilie Bolojan a încheiat primele 100 de zile de mandat cu realizări ce au evitat un colaps financiar, în condițiile unui deficit bugetar ridicat. Premierul a asigurat că România a recâștigat credibilitatea financiară și a evitat suspendarea fondurilor europene.

Printre măsurile adoptate se numără plafonarea salariilor bugetarilor, reducerea sporurilor și angajarea răspunderii pe pachete fiscale. Reformele fiscal-administrative sunt prezentate ca acte de responsabilitate, nu austeritate.

Pentru perioada următoare, guvernul prioritizează reforma administrației publice, interzicerea cumulului pensie-salariu și finalizarea proiectelor energetice restante, dar și listarea unor companii de stat și reducerea subvențiilor partidelor politice.