Ministerul Energiei: România nu importă energie și gaze din Rusia
Economie

Ministerul Energiei: România nu importă energie și gaze din Rusia

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (10 octombrie 2025, ora 16:31)

Ministerul Energiei din România a reacționat după o analiză Reuters care sugera o creștere cu 57% a importurilor de energie din Rusia pentru 2025, dezmințind aceste informații. Instituția a precizat că țara noastră nu importă gaze naturale și petrol din Federația Rusă.

Importul de cărbune din Rusia este interzis din august 2022, iar achizițiile de țiței și produse petroliere din Rusia au fost oprite în decembrie 2022, respectiv februarie 2023. Astfel, România face parte din statele europene care și-au diversificat sursele energetice.

În plus, Ministerul Energiei a menționat că România importă gaze naturale din Europa Occidentală și de Sud, iar Uniunea Europeană negociază un regulament pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze și petrol din Rusia pentru a întări securitatea energetică a blocului.