Coreea de Nord testează rachete hipersonice înainte de summitul APEC
Externe

Coreea de Nord testează rachete hipersonice înainte de summitul APEC

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (23 octombrie 2025, ora 11:02)

Coreea de Nord a confirmat recent testarea rachetelor hipersonice, calificate drept armament de ultimă generație, cu scopul de a-și consolida capacitățile defensive împotriva potențialilor adversari. Lansările s-au făcut din sudul capitalei Phenian și au lovit ținte în nord-estul țării.

Agentia oficială KCNA a precizat că aceste manevre evidențiază progresul tehnologic continuu al țării în domeniul apărării. Rachetele hipersonice, care zboară de cinci ori mai rapid decât sunetul, sunt greu de interceptat, reprezentând un avantaj militar important.

Testele au fost confirmate și de armata sud-coreeană, care a observat lansări multiple de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, amplificând tensiunile înaintea summitului APEC programat în Coreea de Sud.