
Consiliul Național al Audiovizualului a propus și a obținut includerea educației media și a luptei împotriva dezinformării în Strategia Națională de Apărare a României. Aceasta recunoaște riscurile generate de nivelul scăzut al gândirii critice în societate.
Strategia prevede dezvoltarea competențelor media prin programe educaționale destinate tuturor categoriilor sociale, cu accent special pe copii și tineri, pentru a crește alfabetizarea mediatică.
CNA își afirmă angajamentul de a contribui activ la aceste obiective, într-un context marcat de război cognitiv și de manipulări informaționale ce pot afecta securitatea națională.