În această dimineață, pe Drumul Expres Craiova-Pitești, un TIR a intrat în coliziune cu parapetul și a rămas blocat pe carosabil, afectând circulația rutieră pe sensul spre Slatina. Este nevoie de o macara pentru degajarea tirului
Reprezentanții poliției județene Argeș au anunțat că nu s-au înregistrat victime în urma evenimentului, iar polițiștii rutieri sunt la fața locului pentru dirijarea traficului și investigarea cauzelor accidentului.
Până la înlăturarea obstacolului, traficul a fost deviat pe DN65, iar autoritățile recomandă prudenta participanților la trafic în zona afectată.