Într-un moment de reflecție, autorul observă că dezbaterea legată de proteste reflectă o criză mai adâncă: românii simt că nu mai au o speranță reală în justiție, deoarece au ales lideri care acum îi dezamăgesc.

Această stare de pasivitate, lipsă de inițiativă și așteptarea ca instituțiile să se repare singure constituie o formă de complicitate, iar muzica și mesajele de protest au fost adesea folosite pentru a amplifica diviziunile între cetățeni.

Așa-numitul „Loc lipsă” reflectă o goliciune emoțională și teama de a înfrunta un nou sistem, oferind o explicație pentru deziluziile colective și pentru dificultatea de a găsi o direcție comună în societatea românească.