Șofer român de TIR jefuit în Germania în timp ce dormea în cabină
Externe

Șofer român de TIR jefuit în Germania în timp ce dormea în cabină

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (17 decembrie 2025, ora 10:54)

Un șofer român în vârstă de 47 de ani a fost jefuit într-o parcare din Germania în timp ce dormea în cabina TIR-ului său, care era plin cu produse cosmetice. Hoții au descărcat și furat mai mulți paleți cu marfă, dar i-au luat și portofelul, telefonul mobil și sistemul de navigație al șoferului.

Bărbatul a declarat autorităților că s-a culcat din cauza unei stări de rău, iar anchetatorii nu exclud posibilitatea ca i se fi administrat o substanță necunoscută. Șoferul a fost de acord să ofere o probă de sânge pentru investigații.

Poliția germană din Offenburg continuă cercetările pentru a stabili valoarea prejudiciului și detalii ale furtului, în timp ce ancheta avansează pentru prinderea autorilor.