Sărbătorile sunt adesea portretizate ca o perioadă plină de bucurie și armonie, dar pentru mulți această imagine impune presiuni nerealiste care pot genera tristețe sau anxietate. Psihoterapeuții Lidia Rusu și Alin Savelie de la Rețeaua de Sănătate Regina Maria explică că disconfortul emoțional apare când realitatea nu corespunde așteptărilor sociale și personale.
Compararea constantă cu idealurile promovate în mediul online sau în reclame amplifică sentimentul de insuficiență și nefericire. Psihoterapeuții recomandă să ne focusăm pe ceea ce este autentic în viața noastră, să apreciem lucrurile bune pe care le avem și să ne definim propriul adevăr emoțional, evitând capcana comparațiilor.
În special în cazul persoanelor singure sau cu relații tensionate, Sărbătorile pot accentua sentimentul de izolare. Experții subliniază importanța acceptării propriilor emoții și a echilibrului interior, recomandând o abordare flexibilă și realistă a sărbătorilor pentru a limita suprasolicitarea emoțională.