Elon Musk, victorie juridică: pachetul său salarial de la Tesla, evaluat acum la 139 miliarde dolari, este reactivat
Externe

Elon Musk, victorie juridică: pachetul său salarial de la Tesla, evaluat acum la 139 miliarde dolari, este reactivat

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (20 decembrie 2025, ora 23:52)

Curtea Supremă din Delaware a decis să restabilească pachetul salarial din 2018 al lui Elon Musk la Tesla, care valorează peste 139 miliarde de dolari. Această decizie contrazice o instanță anterioară care îl anulase, invocând conflict de interese și lipsa unor informații esențiale pentru acționari.

Pachetul îi oferă lui Musk opțiunea de a cumpăra peste 300 milioane de acțiuni Tesla la un preț preferențial, ceea ce i-ar crește participația în companie de la 12,4% la 18,1%, consolidându-i astfel controlul.

Hotărârea survine într-un moment sensibil, având în vedere că Musk și alți lideri din tehnologie au criticat sistemul judiciar din Delaware, iar compania Tesla s-a mutat juridic în Texas, unde contestările în instanță sunt mai dificile.