În ultimii ani, atenția publică asupra justiției s-a mutat de la hotărârile definitive la rechizitorii, documente emise în faza nepublică a procesului penal de către procurori. Această schimbare amenință echilibrul sistemului de justiție, deoarece doar judecătorul independent are autoritatea de a pronunța o sentință care să răstoarne prezumția de nevinovăție.

Codul de procedură penală clarifică rolurile: procurorul strânge probe în faza de urmărire penală, iar judecătorul analizează aceste probe în procedură publică și contradictorie. Confuzia între rechizitoriu și sentință slăbește garanțiile fundamentale ale procesului și oferă putere disproporționată procurorilor.

Această situație este alimentată de mediatizarea excesivă a anchetelor și percepția publică asupra persoanelor vizate, precum și de modul în care justiția este prezentată în comunicare. Sentința finală rămâne însă singurul act care poate confirma sau infirma vinovăția, iar respectarea etapelor procesului penal protejează statul de drept.