În seara zilei de marți a izbucnit un incendiu la Primăria orașului Oravița, care a afectat etajele 1 și 2 ale clădirii în care se aflau aproximativ 10 muncitori ce efectuau lucrări de renovare.
Pompierii din Oravița, sprijiniți de cei din Reșița, au intervenit cu autospeciale și echipaje operative pentru a stinge focarul de flăcări. Muncitorii au fost evacuați rapid, evitându-se producerea de victime.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, incendiul este localizat, iar intervenția continuă pentru lichidarea completă a flăcărilor și prevenirea extinderii acestora.