Compania Petromar Resources SRL, fostă proprietate a magnatului Gabriel Comănescu, datorează statului român peste 128 milioane de dolari pentru investiții asumate dar neîndeplinite în perimetrele petroliere din Marea Neagră. Potrivit autorităților, nu a fost recuperată nicio sumă.
După declanșarea insolvenței și falimentului firmei, creanța statului a fost înscrisă oficial în tabelul creditorilor, însă debitoarea nu deține active suficiente pentru plata acestor datorii. Compania a fost radiată din registrul comerțului.
Deși deține încă acordurile petroliere pentru perimetrele Muridava și Cobălcescu, firma și sucursala olandeză controlate de Comănescu au falimentat, iar legea petrolului prevede că titularul poate renunța la acorduri numai după achitarea obligațiilor de investiții.