Italia. Nouă persoane au fost arestate în cadrul unei anchete ce vizează trei asociații italiene, suspectate că au strâns milioane de dolari pentru finanțarea grupării Hamas, sub acoperirea susţinerii poporului palestinian.
Externe

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (27 decembrie 2025, ora 20:19)

În Italia, nouă persoane au fost arestate în urma unei anchete privind finanțarea grupării Hamas, sub masca susținerii poporului palestinian. Fondurile, estimate la 7 milioane de euro, au fost trimise către organizații din Gaza și teritoriile palestiniene.

Printre cei arestați se numără și Mohammad Hannoun, președintele Asociației Palestiniene din Italia, acuzat că a condus această rețea de finanțare. În paralel, autoritățile au confiscat active de peste 8 milioane de euro.

Ancheta a început după atacurile Hamas din octombrie 2023 și relevă că banii nu erau destinați doar ajutorului civil, ci și sprijinului pentru membri Hamas implicați în terorism și familiile acestora.