După decenii de pauză, omenirea se pregătește să revină pe Lună, în cadrul programului Artemis, condus de NASA cu sprijinul Agenției Spațiale Europene (ESA). Germania dorește să fie parte din această expediție, considerând că misiunea reprezintă o oportunitate istorică pentru poziționarea în prima linie a noii curse spațiale, marcată de noi tensiuni geopolitice globale.
Rolul Europei, în special cel al Germaniei, este decisiv tehnologic: ESA dezvoltă modulul de serviciu al capsulei Orion, construit majoritar în Germania, iar astronauți germani precum Alexander Gerst și Matthias Maurer sunt favoriți să participe la viitoarele misiuni lunare. Bugetul ESA pentru perioada 2026-2028 este unul record și presupune o investiție semnificativă pentru independența spațială a Europei.
În paralel, alte mari puteri precum Rusia și China accelerează propriile programe spațiale. Germania consideră investițiile ca fiind esențiale pentru securitate, suveranitate și competitivitate tehnologică, chiar în condițiile unor dificultăți bugetare. O mascotă concepută la Berlin ar urma să zboare în misiunea Artemis 2, simbolizând angajamentul nemților pentru cursa către Lună.