Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis depunerea cererii de finanțare nerambursabilă pentru realizarea a 28,5 km de autostradă în județul Bihor, inclusiv nodul rutier Spinuș.
Valoarea totală a proiectului este de circa 1,25 miliarde de lei, din care 60% sunt cofinanțați de Uniunea Europeană, prin programul destinat rețelei TEN-T Centrală.
Proiectul prevede construirea a 18 poduri și pasaje, dotări tehnologice moderne de supraveghere și siguranță, pentru fluidizarea și securitatea traficului în această zonă.