Pe 12 august 2026 o eclipsă totală de soare va fi vizibilă în câteva regiuni europene și nordice, însă în România se va putea observa o eclipsă parțială, mai ales în partea de vest, cu până la 35% din fața soarelui acoperită de Lună.
Evenimentul este special deoarece eclipsa va coincide cu apusul soarelui, oferind o imagine spectaculoasă, rar văzută în România, cu soarele roșu „mâncat” de Lună în momentul în care dispare de pe cer.
Astronomul Adrian Șonka semnalează că locurile de vizibilitate optimă includ Sânnicolau Mare și orașe precum Arad, Satu Mare și Oradea. Pe lângă aceasta, în 2026 se vor mai observa conjuncții planetare și o eclipsă parțială de lună.