Dimineața zilei de duminică a fost marcată de o avarie la un cazan-turbină de la CET Sud, care a dus la scăderea temperaturii și presiunii în rețeaua de agent termic pentru încălzire și apă caldă.
În consecință, furnizarea serviciilor termice este afectată în sectoarele 2, 3 și parțial în 4 și 5, iar o parte dintre consumatorii din sectorul 4 vor fi aprovizionați provizoriu prin CET Progresul.
Compania Termoenergetica estimează că remedierea va dura aproximativ trei zile, iar după aceea mai sunt necesare încă 24 de ore pentru revenirea la parametri normali de temperatură în toate punctele termice afectate.