Sistemul judiciar românesc este dominat de prioritizarea dosarelor penale, ceea ce compromite funcția sa de serviciu public și siguranța juridică a cetățenilor.

Procurorii și judecătorii, deși ambii magistrați, au roluri diferite; însă cultura profesională actuală favorizează logică acuzării, marginalizând rolul avocatului în apărare.

Lipsa separării reale în pregătirea profesională și concentrarea puterii decizionale în Consiliul Superior al Magistraturii fac ca sistemul să fie opac și autoreferențial, fără control real extern.