Primarul din Crans-Montana a anunțat că barul Le Constellation, în care un incendiu devastator a ucis 40 de persoane, nu a fost supus inspecțiilor de siguranță la incendiu timp de cinci ani, între 2020 și 2025. Singura verificare din 2025 a fost o evaluare acustică ce nu a evidențiat probleme.
Potrivit autorităților elvețiene, nu existau obligații legale pentru verificarea materialelor folosite la izolația fonică, iar o alarmă de incendiu nu era impusă datorită dimensiunilor barului. Ancheta indică că scânteile artificiilor folosite în interior ar fi aprins izolația tavanului, declanșând dezastrul.
Ca măsură imediată, autoritățile au interzis utilizarea artificiilor în interiorul localurilor, iar licența unui alt restaurant al acelorși proprietari a fost retrasă. Incendiul a rănit grav peste 100 de persoane, iar printre victime se numără și cetățeni români.