România importă zilnic aproximativ 5 milioane de metri cubi de gaze, circa 10% din consum, chiar dacă depozitele intern sunt umplute în proporție de 70%, pentru că limita maximă de extracție scade pe măsura golirii acestora.
Furnizorii aleg să importe gaze dacă acestea sunt mai ieftine decât cele produse intern. Prețul gazelor pe Bursa Română de Mărfuri a înregistrat o creștere de 12% față de începutul săptămânii.
Ministrul Energiei asigură că există suficiente rezerve în depozite pentru a face față perioadei geroase și că se monitorizează atent aprovizionarea, mobilizând toți operatorii pentru a preveni întreruperile.