Posibil sabotaj la rețeaua feroviară lângă Bologna în ziua deschiderii JO Iarnă
Externe

Posibil sabotaj la rețeaua feroviară lângă Bologna în ziua deschiderii JO Iarnă

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (7 februarie 2026, ora 16:23)

Poliția italiană investighează un posibil sabotaj după ce cablurile electrice ale rețelei feroviare dintre Bologna, Milano și Veneția au fost deteriorate. Incidentul a provocat întârzieri de până la 90 de minute pe una dintre cele mai importante artere feroviare din nordul Italiei.

Compania feroviară de stat FS a exclus o defecțiune tehnică și a atribuit daunele unor acțiuni intenționate, care s-au produs în prima zi a Jocurilor Olimpice de Iarnă găzduite de Italia. Milano și Cortina d'Ampezzo sunt orașele gazdă ale competițiilor, legate prin această rețea feroviară.

Acest incident amintește de atacurile similare asupra rețelei de trenuri TGV din Franța în vara anului 2024, când sabotajele au perturbat transporturile înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris.