India trimite mii de muncitori în Rusia pentru a susține producția
Externe

India trimite mii de muncitori în Rusia pentru a susține producția

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (11 februarie 2026, ora 11:25)

Rusia se confruntă cu un deficit de aproximativ 2,3 milioane de muncitori, pe care nu îl mai poate acoperi prin sursele tradiționale, motiv pentru care s-a orientat către angajați din India, unde numărul permiselor de muncă a crescut de la 5.000 în 2021 la 72.000 în 2025.

Lucrătorii indieni sunt angajați în diverse domenii, de la colectarea deșeurilor la prelucrarea textilelor și a legumelor, fiind apreciați pentru motivare și adaptabilitate, iar salariile oferite sunt considerate atractive de către ei.

În ciuda presiunilor SUA pentru reducerea legăturilor economice cu Rusia, acordurile bilaterale dintre Moscova și New Delhi continuă să reglementeze fluxurile de muncitori, iar numărul acestora ar putea crește în viitor.