Vicepreședintele american JD Vance a fost implicat într-o controversă după ce Casa Albă a șters o postare pe contul său oficial din rețelele sociale, în care se comemora genocidul armean din 1915. Mesajul inițial descria vizita oficialului în Armenia ca un omagiu adus victimelor genocidului, o poziție care contravine politicii oficiale a SUA de a nu folosi termenul ”genocid” în relațiile cu Turcia.
Vizita lui Vance a avut ca scop și consolidarea relațiilor cu Armenia și Azerbaijan, unde a semnat acorduri pentru cooperare și investiții, inclusiv în domeniul energetic. Aceasta a fost prima vizită a unui vicepreședinte american în Armenia, iar evenimentul a atras atenția asupra tensiunilor dintre recunoașterea genocidului pentru Armeni și poziția Turciei, aliat al SUA în NATO.
Ștergerea postării a fost justificată de un consilier al lui Vance care a spus că mesajul a fost postat din greșeală de către angajați din SUA. Acțiunea a generat critici puternice din partea Comunitații Armene din America și a unor parlamentari democrați, care consideră că este o ”insultă la adresa memoriei” victimelor genocidului.