Cod galben de inundaţii pentru râuri din 16 judeţe, până luni. Avertismentul hidrologilor
Societate

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 16 judeţe, până luni. Avertismentul hidrologilor

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (15 februarie 2026, ora 14:16)

Hidrologii au instituit Cod galben de inundații până luni dimineața pentru bazine hidrografice din 16 județe din sudul și estul țării. Avertizarea este valabilă pentru râuri din județe precum Caraș Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș, Prahova, Buzău, Vrancea și altele.

Fenomenul se datorează precipitațiilor abundente și topirii zăpezilor, ce vor genera scurgeri importante și viituri rapide pe râurile mici, cu posibilitatea depășirii cotelor de atenție și apariției unor inundații locale.

Autoritățile recomandă populației să evite zonele inundabile și să respecte indicațiile pompierilor și polițiștilor în situații de urgență.