Vaticanul introduce un sistem de traducere asistată de inteligență artificială pentru slujbele liturgice, care va fi disponibil în 60 de limbi. Credincioșii vor putea accesa traducerea imediat prin scanarea unui cod QR, fără a fi nevoie să descarce aplicații suplimentare.
Sistemul utilizează Lara, un AI conceput să fie precis și să limiteze erorile, implementat de compania Translated împreună cu Carnegie-AI LLC și un profesor expert în traducerea vocală asistată de AI.
Cardinalul Mauro Gambetti a afirmat că această tehnologie sprijină misiunea universală a Bisericii Catolice de a oferi acces tuturor credincioșilor la înțelegerea liturghiilor, eliminând barierele lingvistice.