Deși condițiile meteorologice sunt dificile, lucrările pe tronsonul de 46 km dintre Adjud și Bacău continuă, cu focus pe intervențiile posibile în sezonul rece, precum podurile și infrastructura tehnică.
Se lucrează la asfaltare, montarea parapetului, panourilor fonoabsorbante și infrastructura pentru managementul traficului, iar în primăvară-vară acest tronson va fi deschis circulației.
Până în prezent, au fost deschiși 50 km din Focșani către Adjud, iar loturile 2 și 3 vor fi finalizate în etape, până la Pașcani în decembrie 2026.