Guvernul României a adoptat o măsură prin care sporul lunar acordat titularilor de doctorate va scădea la 500 de lei brut începând cu anul 2026. Acest spor se acordă doar celor care-și desfășoară activitatea în domeniul pentru care au obținut titlul și cu condiții clare privind modul de verificare al activităților suplimentare.
În prezent, sporul de doctorat este de 950 lei brut lunar, echivalentul a peste 550 lei net, beneficiind mai mulți angajați din sectorul public. Noile reguli impun ca sporul să fie condiționat de îndeplinirea unor atribuții obiective și de prezența în fișa postului.
Premierul Ilie Bolojan a justificat reducerea sporului motivând că acesta nu este o practică uzuală în țările occidentale și că fondurile trebuie direcționate spre competență și dedicare, nu neapărat diplomă.