Un elev în vârstă de 14 ani, din comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, a decedat în timpul orelor după ce s-a simțit rău în incinta școlii. Poliția locală a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele morții.
O echipă de judiciariști și criminaliști a fost trimisă la locul incidentului pentru a efectua cercetări preliminare, în timp ce necropsia va da detalii suplimentare legate de cauza exactă a decesului.
Procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vor continua investigațiile, urmând să clarifice dacă a fost implicată vreo culpă a cadrelor didactice sau a unității de învățământ.