Răcire bruscă a vremii. Șefa ANM anunță ploi, lapoviță și ninsori începând de joi
Actualitate

Răcire bruscă a vremii. Șefa ANM anunță ploi, lapoviță și ninsori începând de joi

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (18 martie 2026, ora 13:28)

Şefa Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, a anunţat că vremea se va răci brusc în România începând de joi, maximele termice scăzând până la valori între 7 şi 9 grade Celsius în zonele centrale, estice şi sud-estice, iar în vest şi sud-vest vor fi uşoare diferenţe, cu valori de până la 10-13 grade, apropiate de normalul acestei perioade.

Vor apărea ploi slabe în zonele joase, iar în zona montană înaltă sunt posibile lapoviţă şi ninsori. De asemenea, se vor înregistra intensificări ale vântului cu rafale până la 50-60 km/h în anumite judeţe din vestul ţării, sub cod galben, şi până la 60-80 km/h în zona montană înaltă.

Acest episod de răcire va fi temporar, iar temperaturile vor creşte din nou spre finele săptămânii viitoare, depăşind media multianuală caracteristică ultimei decade de martie.