Înainte de ultimul antrenament al lotului național înaintea deplasării în Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău și a primit primul ajutor din partea staff-ului medical al echipei.
Au fost chemate două echipaje SMURD care au intervenit rapid și au stabilizat tehnicianul, care apoi a fost transportat la o unitate medicală din București pentru investigații suplimentare.
Potrivit directorului tehnic FRF, Mihai Stoichiță, acesta a pierdut temporar reacția, dar în momentul transportului la spital starea era stabilă.