Comparativ cu URSS și regimul Ceaușescu, unde mobilizările populare au dus la prăbușiri rapide, regimul iranian reușește să reziste datorită forțelor pro-regim și controlului exercitat asupra spațiului public și internetului.

Forțele militare și paramilitare, precum miliția Basij, au fost mobilizate pentru ocuparea străzilor, blocarea opoziției și instaurarea unui climat de teroare și coordonare redusă a protestatarilor.

Naționalismul consolidator și teama cetățenilor de un potențial război civil împiedică o mobilizare largă pentru schimbare, făcând dificilă prăbușirea regimului în condițiile actuale de conflict și constrângeri interne.