ANOFM a demarat plățile pentru salariile restante ale a 4.687 de angajați de la Liberty Galați, Damen Mangalia și Romaero București, urmând ca banii să ajungă în conturi înainte de Sărbătorile Pascale.
Transferurile, realizate din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, acoperă o valoare totală de peste 82 de milioane de lei pentru angajații celor trei companii.
Ministerul Muncii subliniază că inițiativa urmărește protejarea drepturilor salariale ale angajaților afectați de dificultățile companiilor în care lucrează.