Samsung se pregătește să lanseze o nouă pereche de căști, Galaxy Buds Able, ce surprind prin un design deschis, tip clip, conform unei scurgeri recente din firmware. Acestea nu blochează complet sunetele exterioare, permițând utilizatorului să asculte muzică dar și să rămână atent la mediul înconjurător.
Modelele open-ear, cu prindere pe ureche și deschidere, câștigă popularitate datorită libertății auditive pe care o oferă. Samsung, prin Galaxy Buds Able, pare să adopte această filozofie, urmând exemplul altor branduri cunoscute precum Bose sau Sony.
Deocamdată se știe doar că procesul de lansare este în fază incipientă și numele „Able” este probabil unul de cod. Totuși, schimbarea indică o mișcare strategică a companiei de a răspunde preferințelor consumatorilor pentru căști ce echilibrează experiența audio cu siguranța auditivă.