Stellantis ar putea vinde chinezilor patru dintre uzinele sale europene
Economie

Stellantis ar putea vinde chinezilor patru dintre uzinele sale europene

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (26 aprilie 2026, ora 21:17)

Stellantis, producătorul unor mărci cunoscute de autoturisme, analizează posibilitatea de a vinde sau de a colabora cu producători chinezi pentru patru uzine europene, totul în contextul supracapacității din sector.

Reprezentanți ai companiei chineze Dongfeng au vizitat mai multe fabrici Stellantis în Franța și Spania, discutând eventuale parteneriate care să includă producția comună și schimburi de tehnologii.

Deciziile finale nu au fost luate, iar negocierile continuă, cu implicarea guvernelor locale, mai ales în Franța și Italia, care au poziții diferite față de vânzarea unităților de producție.