Prosumatorii cer Guvernului măsuri pentru reducerea facturilor la energie
Economie

Prosumatorii cer Guvernului măsuri pentru reducerea facturilor la energie

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (27 aprilie 2026, ora 12:30)

Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România a transmis Guvernului un set de cinci măsuri care vizează reducerea rapidă a facturilor la energie pentru consumatori și mediul de afaceri.

Printre acestea se numără eliminarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență, considerată o taxă ineficientă, și aplicarea unei cote reduse de TVA de 5% pentru sistemele fotovoltaice, inclusiv bateriile și serviciile aferente.

De asemenea, se propune modernizarea legislației pentru ca locuitorii de la blocuri să poată beneficia mai ușor de energia produsă pe acoperișuri, precum și compensarea financiară a energiei locale stocate și consumate, în vederea reducerii costurilor.