O vilă impresionantă situată în St John’s Wood, nord-vestul Londrei, a fost cumpărată de un miliardar din Nigeria, recunoscut pentru afacerile în energie și servicii financiare. Valoarea proprietății este estimată la 60 de milioane de euro.
Locuința dispune printre altele de 10 dormitoare, un cinematograf privat, spa, sală de fitness, piscină și cramă, facilități ce o clasează drept una dintre cele mai luxoase din capitala britanică.
Deși piața imobiliară de lux din Londra este afectată de creșterea taxelor și costurilor de finanțare, investițiile mari ale miliardarilor continuă, menținând zona în topul preferințelor internaționale pentru proprietăți exclusiviste.