
Compania Distrigaz Sud Rețele a întrerupt temporar furnizarea gazelor naturale la o instalație din Sectorul 3, București, după un incident apărut la instalația de utilizare comună ce deservește mai multe imobile.
Pentru asigurarea siguranței, alimentarea a fost oprită începând cu data de 3 iulie, ora 20:39, afectând aproximativ 190 de consumatori casnici.
Reluarea alimentării va avea loc după remedierea defecțiunilor de către o firmă autorizată ANRE, iar consumatorilor li se recomandă să ia măsuri de siguranță în cazul detectării mirosului de gaze.