
Incidentul a avut loc duminică dimineață, când bărbatul a pierdut controlul trotinetei electrice pe pista de biciclete de pe DJ 226 din zona Midia. Din primele date, se pare că a căzut și s-a lovit grav la cap.
La fața locului au intervenit polițiști și echipaje medicale, însă victima a fost declarată decedată. Trupul a fost dus la morgă pentru efectuarea autopsiei.
Autoritățile continuă cercetările pentru a descoperi cum s-a produs accidentul și dacă au fost implicate alte persoane sau circumstanțe.