
DN Agrar Group a decis accesarea a două facilități de creditare de la ING Bank, în valoare totală de 13,5 milioane de euro. Primul credit de 10 milioane este destinat construirii unei ferme în Câlnic, iar al doilea de 3,5 milioane euro va finanța o stație de compost.
Compania este unul dintre jucătorii importanți din sectorul agricol românesc, activând în zone precum producția de lapte, agricultură vegetală, compostare organică și energie verde, fiind listată la Bursa de Valori București și inclusă în indici regionali și internaționali.
Pe termen mediu compania își propune să dubleze producția de lapte, să extindă capacitățile de compostare și să-și dezvolte exploatațiile, toate acestea în cadrul planului de investiții de 15,5 milioane euro până în 2030.