
Victor Negrescu, europarlamentar PSD și vicepreședinte al Parlamentului European, a subliniat că în spațiul public nu este suficientă informare privind întârzierile mari în derularea proiectelor finanțate prin PNRR.
Potrivit acestuia, România riscă să piardă peste 10 miliarde euro din fondurile prevăzute, ca urmare a întârzierilor, fapt ce afectează atât partea de reforme, cât și implementarea efectivă a proiectelor.
Negrescu este pesimist asupra adoptării unor reforme importante, precum legea salarizării unitare, și vede necesitatea unei mobilizări mai mari pentru utilizarea eficientă a fondurilor europene.