
Legea „Lift pentru viață” a fost promulgată de președintele României, fapt ce deschide calea pentru finanțarea montării de ascensoare în blocurile construit fără astfel de facilități. Programul este destinat condominiilor cu cel puțin trei etaje și urmărește creșterea accesibilității locuințelor pentru persoanele în vârstă, cu dizabilități sau mobilitate redusă.
Coordonat de Ministerul Dezvoltării și al Investițiilor Europene, programul finanțează inclusiv alte soluții de accesibilizare, cum ar fi rampe sau platforme elevatoare, în funcție de particularitățile imobilului. În primă fază, finanțările vor proveni predominant din fonduri europene, completate cu alocații de la bugetul de stat și autorități locale.
Se estimează că aproximativ 88.000 de blocuri din România, locuite de aproape 4 milioane de persoane, sunt eligibile. Implementarea începe cu un proiect-pilot care va include 100 de blocuri, iar costul instalării unui lift exterior se ridică la circa 50.000 euro per scară.