Generația Z manifestă o reticență tot mai mare în a accepta roluri de conducere la locul de muncă, prioritizând echilibrul între viața personală și profesională. Aceasta se traduce printr-un număr redus de tineri care aspiră la poziții de șef.

Presiunea din ce în ce mai mare asupra managerilor moderni, care administrează echipe extinse și trebuie să răspundă atât executivului, cât și subordonaților, descurajează implicarea tinerilor în funcții manageriale.

Această realitate vizează în mod special Europa, unde scăderea numărului de angajați pune probleme în menținerea performanței companiilor, inteligența artificială nefiind o soluție suficientă pentru deficitul de lideri.