
Conform unei analize a Consiliului Concurenței, în anul 2023 peste 5,4 milioane de curse în România au avut tarif modificat la final fără consimțământul explicit al pasagerilor, iar în primele șase luni din 2024 alte 3,5 milioane de asemenea cazuri au fost înregistrate.
Modificările se referă la situații când traseul este alungit, destinația schimbată fără acord sau când durata cursei este mai mare decât estimarea, dar fără ca pasagerul să fie informat sau să accepte aceste creșteri de preț.
Această practică poate fi considerată abuzivă și generează nemulțumiri atât în rândul șoferilor, cât și al clienților, iar unele companii dau asigurări că astfel de situații sunt rare și în scădere.