
Drona intrată ilegal în spațiul aerian românesc a fost monitorizată timp de peste o oră și jumătate de avioane italiene și românești. Primii au încercat să doboare ținta, dar nu au reușit, iar în final un F-16 românesc a lansat o rachetă care a neutralizat drona în apropiere de Buzău.
Ministerul Apărării a confirmat că drona prezintă caracteristici specifice unui model rusesc kamikaze, având probabil încărcătură explozivă, iar doborârea a fost realizată cu grijă, pentru a evita victime sau pagube la sol.
Decizia a fost luată sub autoritatea NATO, iar operațiunea a fost parte a Poliției Aeriene a Alianței. Populația a fost alertată prin mesaje RO-Alert, iar autoritățile continuă cercetările privind rămășițele dronei și ale rachetei.