
Casa unei familii din comuna Giroc, județul Timiș, a fost cuprinsă rapid de flăcări, determinând intervenția promptă a pompierilor militari și voluntari, care au folosit autospeciale cu apă și spumă, precum și autoscară de lucru la înălțime.
Proprietarul casei a suferit arsuri la mâini și a fost dus de urgență la spital, iar alte două persoane au fost asistate medical din cauza stărilor de panică, însă au refuzat transportul la unitățile medicale.
Surse preliminare indică că incendiul a pornit din spatele casei, iar ancheta urmează să stabilească cauzele exacte ale declanșării focului.