
Siemens Mobility, alături de partenerii săi ELSITEL și IMSAT, a câștigat contracte pentru implementarea unor sisteme moderne de semnalizare și centralizare electronică, vizând circa 560 kilometri de cale ferată în România.
Lucrările includ modernizarea a 66 de stații, 13 posturi de comandă și control de la distanță și peste 2.000 de semnale feroviare, în patru regiuni ale țării.
Proiectele vor crește calitatea serviciilor feroviare, siguranța circulației și eficiența transportului de călători și marfă, fiind aliniate obiectivelor UE privind reducerea emisiilor de carbon.