România are o structură administrativă învechită, cu 3.222 de unități teritoriale și o medie scăzută de locuitori pe unitate, iar peste 15% sunt sub pragul legal minim de 1.500 de locuitori, mulți având capacități financiare reduse și funcționând doar pe baza transferurilor de la centru.

Fragmentarea administrativă nu corespunde cu harta economică reală, cum ar fi fluxurile de navetă sau bazinelor industriale, ceea ce determină investiții neadecvate, costuri suplimentare pentru firme și supraaglomerare birocratică.

Aceasta afectează și absorbția fondurilor europene, în favoarea administrațiilor mai mari și mai capabile, lăsând firmele mici și comunitățile dezavantajate fără sprijin adecvat și cu costuri fiscale mai mari.