
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Moldovei a negociat cu omologii ucraineni o reducere de 50% pentru tranzitul feroviar al mărfurilor pe teritoriul republicii, aplicată pentru cantități mari.
Se preconizează că Ucraina va exporta până la 6 milioane de tone de mărfuri, dintre care circa 10% ar tranzita Moldova, generând venituri importante pentru Calea Ferată din Moldova.
În paralel, se lucrează la sporirea capacității de gestionare și logistică a traficului, iar pe ruta Kiev-Chișinău se vor opera modificări pentru a facilita călătoriile și transportul de persoane.