
Un fragment de dronă cu explozibil a fost găsit pe plaja din Olimp și a generat intervenția autorităților, care au emis un mesaj RO-Alert pentru a asigura evacuarea zonei.
Plaja din dreptul Resortului Steaua de Mare a fost izolată pe o rază de 500 de metri pentru a putea fi detonat în condiții de maximă siguranță.
Operațiunea a fost realizată miercuri dimineața, iar autoritățile au comunicat că nu a existat pericol pentru populație în timpul activității.