
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a confirmat că toate cele cinci rame electrice PESA predate CFR Călători au prezentat probleme la sistemul de aer condiționat, unele remediabile, altele aflate încă în fază de reparații.
Testele de recepție ale trenurilor au fost efectuate cu instalația de climatizare în funcțiune, însă la temperaturi care nu reflectau neapărat condițiile caniculare din timpul verii, când defecțiunile au ieșit în evidență.
Introducerea rapidă în circulație a acestor rame, în plină vară, le-a adus în atenția publică, iar producătorul polonez PESA riscă să fie penalizat pentru problemele tehnice sesizate.